Cum e..

... sa te rupi in bucati? Sa ai stomacul sfartecat de aripile fluturilor transformati in lighioane ciudate? Cum e sa nu-ti gasesti locul... sa stii ca nu trebuie sa apartii dar sa cauti apartinerea? Cum e sa stii ca nu catalogarea e raspunsul, dar ca o faci obsesiv compulsiv? Cum e sa vrei sa pleci, ramanand unde esti? Cum e sa fugi nemiscandu-te? Cum e sa stii ca acum e momentul sa decizi? Cum e sa fii observatorul lumii in care te invarti stand inghetat cu zambetul pe buze? Cum e sa te simti infrant? Cum e sa fii controlat doar de un imens ego care-ti dirijeaza miscarile, ca intr-un show de puppets? Cum e sa vrei sa atingi, sa strangi, sa cauti, sa te abandonezi, sa te dizolvi ca apoi sa te reintregesti... si sa nu gasesti? Cum e sa fii singur intr-o mare de oameni care-ti strang mana? Cum e sa vrei ce credeai ca te dezgusta? Cum e sa te strangi si apoi sa o iei de la capat? Cum e sa simti ca esti atat de frant si de rupt si de risipit incat sa nu-ti mai vezi partile intregi? Cum e sa te trezesti ca nu mai tii minte cand ai zambit cu sufletul?

Cum e sa fii pierdut in tine?