Gura de aer

Cum ar fi daca in fiecare minut ai simti ca te sufoci? Ca nu ai aer? Ca inspiri doar ca sa constati ca nu este suficient aer? Ca esti in plin "aer liber" si pur si simplu aerul nu iti intra in plamani?

Cum e sa incerci intens sa adormi.. in acelasi pat, in acelasi loc, pe aceeasi perna... dar sa simti ca locul tau pur si simplu nu e acolo? Ca tot ce poti sa faci e sa te ridici.. sa fugi... sa cauti aer? Si dintr-o data, tot locul - cunoscut, familiar, "acasa"- devine atat de sufocant incat fugi? Si fugi ... si fugi... cu gandul ca undeva vei gasi aer... si alergi, si cauti, si alergi... si cauti... Disperat.. fiecare fibra din fiinta ta este deschisa spre acea "gura de aer proaspat" care te poate salva... si o cauti.. O cauti in cele mai necunoscute locuri, in cele mai familiar-nefamiliare locuri.. In cele mai necrutatoare si dureroase. Si stii ca te ranesti daca o cauti acolo, dar tu insisti... poate de data asta nu va fi la fel.

Si cauti "gura de aer" care crezi ca te va salva. Si o cauti neincetat. Te agati de fiecare trecator, intreband disperat daca ti-a vazut "gura de aer"... si cauti... si te sufoci - cu cat o cauti mai tare, cu atat te consumi mai tare, si cu atat te sufoci mai intens. Si simti ... cu cat cautarea e mai intensa, mai sufocanta, mai consumatoare, mai puternica... cu atat te scufunzi mai tare... si cu atat "gura de aer" e mai departe...

Si atunci ce ramane?

O "gura de aer"... undeva... departe... pentru altcineva.

Tu nu ai nevoie de o "gura de aer" sa te salveze. "Gura de aer" e in tine.. trebuie doar sa inspiri mai adanc...

Iarna...

.. imi simt sangele inghetat... tulburat de acelasi cunoscut-indepartat.. Simt un cald atat de indepartat..de parca e aproape uitat printre ganduri incurcate... Dar care ma invaluie.. doar putin..cat sa-mi aduca aminte de gustul visarii impartite, ca mai apoi sa se ia si sa fuga departe, prin lumi necunoscute, lasandu-ma-n frigul ciudat. Nu stiu de ce.

Nu ma intreba de ce mi-e frig... Nu ma intreba ce nu-i la locul lui... Nu mai lasa pe umerii mei greutatea unei calduri impartite.. Pentru ca vreau-nu vreau... Doar ma stii... Voi vrea caldura impartita evident.. Doar nu sunt atat de pierduta in gandurile-mi incat sa vreau frigul! Aaa.. nu mai stii sa faci focul? Ce prostii sunt astea? Cum nu mai stii? Erai desavarsit in arta arderii! Inca esti! Nu?!

Auzi? Nici eu nu mai stiu, sa stii! Dar il caut uneori... parca aproape as vrea sa invat din nou sa-l fac.. sa-i mai simt arsita..macar o data! Poate reuseste sa-mi incalzeasca fluturii... sa-mi arda privirile.. sa ma invaluie, sa ma uimeasca, sa ma incante, sa ma ameteasca, sa ma linisteasca, sa-mi dea aripi in flacari... ca apoi sa-mi amintesc frigul din noptile de iarna neimpartita...si sa simt din nou gustul neapartinerii in acea lume inghetata... Si ma smulg brutal din caldura .. si-mi simt sangele inghetat... dureros-chinuitor trecand prin vene.. lasand in urma linii mici... sfasietoare..

Pentru ca frigul este in mine. Si atunci imi aduc aminte ca am uitat intentionat chibritul acasa...

Cum e..

... sa te rupi in bucati? Sa ai stomacul sfartecat de aripile fluturilor transformati in lighioane ciudate? Cum e sa nu-ti gasesti locul... sa stii ca nu trebuie sa apartii dar sa cauti apartinerea? Cum e sa stii ca nu catalogarea e raspunsul, dar ca o faci obsesiv compulsiv? Cum e sa vrei sa pleci, ramanand unde esti? Cum e sa fugi nemiscandu-te? Cum e sa stii ca acum e momentul sa decizi? Cum e sa fii observatorul lumii in care te invarti stand inghetat cu zambetul pe buze? Cum e sa te simti infrant? Cum e sa fii controlat doar de un imens ego care-ti dirijeaza miscarile, ca intr-un show de puppets? Cum e sa vrei sa atingi, sa strangi, sa cauti, sa te abandonezi, sa te dizolvi ca apoi sa te reintregesti... si sa nu gasesti? Cum e sa fii singur intr-o mare de oameni care-ti strang mana? Cum e sa vrei ce credeai ca te dezgusta? Cum e sa te strangi si apoi sa o iei de la capat? Cum e sa simti ca esti atat de frant si de rupt si de risipit incat sa nu-ti mai vezi partile intregi? Cum e sa te trezesti ca nu mai tii minte cand ai zambit cu sufletul?

Cum e sa fii pierdut in tine?

Intrebare...

Tu? )

Cu ochii-n gheata de afara si-n focul dimprejur... cu gandul fugind de tot..de toate si ... de mine ..cu mintea-mpartita in prezentul viitor... Voind sa ating norii de ieri prin ziua de azi... cu puterea de alaltaieri sa infrunt furtuna de maine.. si sa iubesc cu puterea toata... zilele ce vor urma... in trecutu-mi linistit de zbucium impartasit... Doar ca nu e timpul tau copil rebel.. Infrunta-ti ziua privind cu ochii mari in noaptea ce te-nconjoara...Prinde luna-n maini si zambeste-i larg ... libertatea de ieri va veni in soarele de maine... doar prin tine ...

iar eu? Eu.. doar sfartecata-n bucati de viata cu mari tentative de abandon...

Scrisoare de dragoste.

(nescrisa din cauza vremii nepetrecute)

Am pasit pe urmele mele pana la intersectia drumului.

Congruenta niciodata petrecuta era acolo. La locul bine stabilit al trecutului viitor posibil.

Ti-am spus te iubesc. Si mi-am petrecut gandul in jurul umerilor tai.

Felin si tandru m-am petrecut

Atunci ti-am dat voie sa ma iubesti, atat.

Nepermisiva urii. Obtuza dragoste, nu?

Sunt pasii nostri acolo, in fata. Nu pot sa-i strabat pana la tine. Desi i-am strabatut de mii de ori.

E cararea noastra paralela.

Te iubesc. Visul frumos de copil zacand prafuit-uitat in raftul zilelor nepetrecute.

Am venit. Inapoi in timpul nostru asteptand sa cobori privirea.

(Incapatanare. Viitor trecut prin vorbe. Orgolii. Toate legandu-se de pasii nefacuti.)

Recunosc doar caldura gandului in jurul trupului tau. Eu plecata spre cer, tu ridicat spre pamant.

Contopirea. Existenta lui UNU.

Pana aici m-a purtat dragostea, in timpul niciodata viitor.

Si atunci ne-am iubit ca si cum ar fi fost primordialul. Nu scriu cuplu. Ci ca si cum am fi fost inceputul.

Atemporal. - Generand timpul.

Aspatial. - Generand cararile.

Simetric. - Asimetria imposibilului.

M-am primit atunci in tine, ca si cum te-as fi primit.

Si atunci te-am primit in tine ca si cum trupul gandului meu s-ar fi suprapus calm si firesc peste gandul trupului tau.

Te iubesc - ecoul celuilalt Te iubesc.

Copii. Zbenguindu-se crud prin adevarurile de mai tarziu.

Simti? Facem dragoste. In trecutul nostru niciodata viitor. Ca si cum ultima clipa impreuna ar fi si prima in despartire.

Soptind obsesiv frenetic-ritmat : te iubesc.

Unde e urma ta in mine? ... am gasit doar pe mine iubindu-te.

Peste noi trece curcubeul copilaros imprastiat, hlizindu-se caraghios:

"Nebunilor.Iubiti?"

"Cui ridicati voi osanale??"

"Timpul vostru nu e .. nu va apartine..."

Si te las sa ma patrunzi, iubire. Ca o tampla bland aplecata spre mine.

Si te las sa-ti spun Te iubesc.

Uitandu-ma pe mine din UNU. Fiind al doilea Imposibil.

si las scrisoarea neterminata.

inca nu mi-am strabatut pasii pana la tine.nu...

Joi..

.. zi grea imi spuneam aseara... Sau ciudat de infruntat.... poate veni totul inapoi sau poate trece mai departe pe aceeasi cale ...

Campuri verzi... senin.. caluti.. libertatea unei miscari fericite... si apoi suna alarma.. macar e "Over the rainbow" si parca incepi altfel ziua.. Ce conteaza ca e imposibil de devreme.... si stii ca sunt -10 afara... si te intrebi repetat "Ce-ar fi daca azi nu ma ridic?" ... dar imi misc totusi fizicul inspre rutina.. somnoroasa si parca neodihnita desi 7 este un numar arhisuficient.. si ma duc spre cafeaua de dimineata... Care o torn pe mine (strike 1!) pentru ca am uitat ca de obicei cafeaua se bea din cana/pahar/borcan sau alte recipiente... Asa ca mai incerc o data. Nimeresc :) Dau drumul la apa cu ochii inchisi... si iau prima gura de cafea.. Si imi dau seama ca vreau sa iau gustul trezirii cu mine asa ca mai pun de o cafea doua... dar nu nimeresc nici de data asta (strike 2!) ... si ma indrept spre dusul datator de speranta .. cu ochii inchisi ma bucur de o caldura frumos parfumata in dimineata... Ce mai conteaza ca in mijlocul spumelii de rigoare se gandesc toti locatarii sa foloseasca apa calda, astfel ca trebuie sa-mi continui dusul cu apa rece de-mi ingheata si ultimul fir de par plin de spuma?! Sunt doar -10 afara, nu!?

Si ma indrept spre cafeaua de dus ... ce mai conteaza ca nimeresc fix! dar fix!! Nu cu 20 de grade mai la stanga-dreapta! NU! FIX in cutitul in care tot timpul am stiut ca voi nimeri daca nu-l mut?! Si iau cafeaua, care ghici ce? Da. O torn iar pe mine (strike 3!) si nici nu prea nimeresc recipientul asa ca ajunge iar pe mine.. (strike 4!)

Si stai si te mai intrebi totusi cum poti sa razi ca un dement la fiecare mic dezastru? Cu ochii in soarele-portocalos din joi dimineata :)

Ca doar e joi si e zi grea.

P.S. : ieri am vazut cea mai frumoasa imagine : un copil ... nu mai inalt de-o schioapa... bagat in zapada inuman de alba pana la brau... infofolit pana-n dinti.. cu un bulgare imens in mana dreapta.. muscand din el cu o pofta delicioasa!

Azi fug..

... azi pur si simplu fug. Ma vad! Ma vad cum imi iau picioarele-n spinare si o iau la fuga. Nu alerg..fug! Uite-asa vreau-nu vreau eu! Ca e mai simplu... si e si mai dureros pana la urma... Dar vocea micuta din spatele gandului-negand imi tipa.. imi zgarie timpanul cu aceeasi vorba repetata compulsiv "Fugi!". Si ma opresc o secunda.. un pic linistita ascultandu-ti visele-vorbe... imi trag sufletul.. Stau aproape confortabil si ascult... si ma invart.. ma avant.. si sar peste munti si mari.. si zbor.. mai sus.. si mai sus.. si apoi incremenesc in norii neprimitori.. si cad.. si fug! Inapoi in mare-sub mare... adanc in nisip.. gasesc cochilia familiara... Si strecurandu-ma o imbrac in siguranta... ma invalui in sideful dur plin de culorile curcubeului nevazut. Si respir-inspir aerul din jur... Il cunosc-recunosc si ma linistesc.... doar pentru o clipa.. marea care ma inconjoara este in plina furtuna...si fug!